de Virgil Stan
Mangalia, Romania
La Pescuit
Cap.I
Se aude soneria telefonului. Este ora trei si jumatate.. Suna desteptarea. Cu ochii lipiti de somn, incerc sa ma despart de imbratisarea placuta a pernei si ma grabesc spre bucatarie. Aprind aragazul, umplu ibricul cu apa, il pun sa fiarba cu doua lingurite de zahar, sa-mi pregatesc repede cafeaua. In timp ce fierbe apa, ma spal pe ochi cu apa rece, sa-mi alung si ultima urma de somn. Ridic jaluzelele si deschid fereastra la balcon. Bucataria este amenajata in balconul constructie la parter ca extensie a apartamentului in exteriorul blocului.
Afara stelele stralucesc pe cer, iar adierea vantului rasfirata printre crengile celor doi molizi din fata ferestrei, este molcoma si mangaietoare. Se prefigureaza un cer senin si o zi placuta. Nu se aude zgomotul valurilor sparte de diguri. Va fi o mare linistita.
In cele cateva minute disponibile, ma imbrac sumar anuntandu-se o zi torida. Imi iau cafeaua intr-o sticluta, ramele din boxa si alerg in parcare. Restul sculelor sunt pregatite in matiz. Pornesc motorul. Se aude cum toarce linistit sub racoarea dimineti. Incepe sa se crape de ziua. Intunericul paraseste cu umbrele sale cartierul.
Pe strada maturatorii sunt deja la lucru. Paznicul din colt este la datorie. Nici-o miscare nici in fata bisericii in constructie. Doar cativa tineri intarziati prin statiune, se intorc galagiosi spre case. Cine stie prin ce cluburi de noapte sau discoteci si-au varsat amarul in dans si bere, nadusind in ritmuri de rok si dens. Este muzica litoralului. Fetele cu fustitele de-o palma si cu bluzite pana sub incheietura sanului in formare, tremurau sub racoarea diminetii. Trebuie sa ma grabesc. Daca nu ajung la timp la barci, risc sa plece ceilalti colegi pescari si sa nu am cu cine lansa barca la apa. Am ajuns la timp. Inca nu este ora 4,oo. Majoritatea barcilor sunt echipate si trase la apa. Toti pescari sportivi vor sa ajunga inainte de rasaritul soarelui in larg, la circa o mila si jumatate departare de tarm. Fara motor este riscant sa te indepartezi mai mult de mal. Oricand se poate starni o furtuna si cele 30 – 40 minute parcurse usor la dus, pot deveni ore de risc, chin si efort fizic, in caz de furtuna.
Cu ajutorul colegilor am coborat barca la apa, echipata si gata de o noua zi de pescuit. Pescarii sportivi nu au plase. Pescuim la volte. 25-30 metri de nailon la capatul caruia se afla un plumb de 100 gr. si 2-3 carlige. Aceasta este toata tehnica noastra „avansata” de pescuit.
Cand ajung in larg, arunc ancora si cele 4 volte, cate doua de fiecare bord, in carligele carora asez cu grije bucati mici de pipota proaspata de pasare, sau rame negre din balta. Fiecare pescar ancoreaza acolo unde crede ca va da peste un loc plin cu peste. Nu intotdeauna se intampla asa, din cauza curentilor schimbatori, care te poarta mereu pe alt traseu.
La ajungerea pe pozitie, noaptea incepe sa paraseasca intinderea nesfarsita a marii. Luminile orasului se vad sclipind ca licuricii pe toata intinderea litoralului, de la Vama Veche, pana la Olimp. Inca se mai aude muzica discotecilor din Venus. In larg navele militare isi etaleaza maiestuos becurile de veghe la puntea comanda. Din cand in cand se aude tipatul unui cormoran ratacit de card. Ca o muzica in surdina percepi clipocitul valurilor molcome ce se lovesc de barca.
Guvidele trage furios de nailonul voltei. Cu miscari repezi il scot din apa si-l arunc in minciocul larg, fixat de strapazanul barcii. Incet, incet, creste greutatea capturata si minciocul se afunda tot mai adanc in apa. Ziua a pus stapanire peste intuneric. La zenit, incepe sa apara soarele ca o dunga de foc. Parca este un batran grabit, spre piata, sa prinda sticla cu lapte dulce. Din adancimea marii se ridica maiestuos un glob imens de jar. Inainte de a se desparti de linia infinitului, cercul de foc are forma unui glob de sticla incandescenta, asezat peste o lampa de noapte. Se desparte cu repeziciune de orizont, ridicandu-se spre nesfarsirea cerului. Luna palida, se pierde deasupra orasului. Este gata sa se infiga in varful releului de la posta.
Inca se mai aud motoarele pescarilor profesionisti, care-si conduc barcile spre larg, spre apa mai adanca, mai rece si mai bogata in peste. Colegii mai putin norocosi, exploreaza noi zone, tragand la rame. In departare, ca o adiere, ascult suieratul unei locomotive. Trenul serpuieste paralel cu soseaua, ducand sau aducand calatori veniti in vacanta pe litoral.
M-am hotarat sa incerc ca o volta s-o folosesc pentru capturarea unui eventual calcan, folosind bucati carnoase din fileu de strunghil. Intarzie sa apara, insa sunt fericit. Am dat peste o zona bogata in hanus. Unul cate unul, il trag bucuros in barca si il arunc separat in alt mincioc. Uneori gasesc cate doi sau trei pesti intr-o volta. Chiar si cate doi intr-un carlig. Un peste mai mare s-a repezit sa-l manance pe cel deja agatat in carlig si cum eram cu mana pe fir, l-am intepat si pe agresor. Parca sunt niste monstri in miniatura. Au gura mare ca stiuca si dintii puternici, ascutiti. Pot patrunde foarte usor in deget daca nu esti atent cand recuperezi carligul.
Caldura a pus stapanire peste linistea marii. Doar unduiri usoare se vad deasupra apei. Se anunta o zi caniculara de vara. Iar n-am sa pot sta mult in mare. Din cand in cand, introduc sapca din material de blugi in apa, o storc usor si o asez pe crestetul capului. Apa se prelinge deasupra umerilor, iar racoarea placuta ma infioara. Din casca telefonului se aud glasurile DJ-ilor de la Radio 21. Se chinuiesc sa para spirituali insa uneori sunt chiar penibili prin modul de a prezenta o gluma considerata de ei reusita. Muzica totusi este placuta.
Pescarusii se aduna zgomotosi in jurul barcii. Le este foame si asteapta micul dejun. Deja s-au invatat cu pescarii. Cel mai curajos se aseaza pe copastia barcii si sta cu ochii atintiti asupra pestelui din carlig, asteptand sa i-l arunci. Atunci si alti pescarusi se reped si incepe cursa contra cronometru. Il alearga pe norocos pentru a-i fura bucata de peste. Cand vrei sa-i aduni in jurul tau este suficient sa strigi Vasilica sau Costica si sa ridici mana deasupra capului. Din senin apar imediat langa barca stoluri.
Intr-o zi, cand am aruncat volta, s-a intamplat sa cada deasupra unui pescarus nepasator. Acesta nu s-a ferit si nailonul a cazut peste aripile sale. Speriat s-a zbatut si s-a incurcat si mai tare. L-am tras cu grija si cu greutate in barca. Nu doream sa-l ranesc, sau sa-mi rupa nailonul, riscand sa moara apoi lipsit de posibilitatea de a-si lua zborul. Din senim peste 30 - 40 de pescarusi nervosi mi-au inconjurat barca, alarmati de tipetele captivului. Se repezeau in picaj ca niste avioane asupra barcii, incercand sa ma atace. Zgomotul era infernal.. Captivul avea nailonul incurcat printre penele aripilor si ghiarele ascutite. Cu ciocul incovoiat ca un vultur, se repezea sa ma ciupeasca. Luand un prosop, l-am prins de cap si picioare si cu greutate, am desfacut firul de nailon. Asaltul stolului de pescarusi furiosi devenise foarte periculos. Penele pescarusului erau de un alb stralucitor, cu rezonante de gri pe varful aripilor. Ochii verzi ma fulgerau cu furie si ura. Reusind sa desprind nailonul, i-am dat drumul sa zboare. Intreg stolul l-a inconjurat si s-au indepartat galagiosi spre mal.
Sunetul telefonului ma trezeste din contemplarea stolului ce aseza o distanta tot mai mare intre mine si el. Ma anuntau colegii sa ma pregatesc de plecare la mal. Este prea cald si deja pestele nu mai musca. Apa marii aproape fiarta si lipsa curentilor, a amortit pestele pe fundul apei. Strang sculele, recuperez parama ancorei, montez ramele si cu minciocurile trase in barca, incep sa trag linistit la vasle.
Cu speranta ca la mal voi gasi cumparatori, cantaresc gramada de peste din priviri si consider ca totusi a fost o zi multumitoare, pentru o asemenea vreme calduroasa si lipsita de bataia vantului. Cand bate sudul apa se incalzeste prea tare si pestele nu mai are chef de mancare.
La mal turistii si-au intins cearceafurile peste locurile de depozitare a barcilor de peste zi. Incepe circul. Unii sunt intelegatori si se muta, insa cu altii trebuie sa apelam la fermitate. Nu putem sa-i asteptam sa-si termine sejurul ca sa ne parcam barcile la locul lor.
Turiste cu sanii goi, facand un toples dezgustator pentru varsta lor, trecuta de a doua jumatate si fermitatea indoielnica a dotarilor, se reped la barci cu mainile prin mincioc admirand pestii, sau punand pestele mai mare in pungile lor deja pregatite. Parca ar fi la piata de legume, alegand morcovii mai mari si mai frumosi. Putini cumparatori si mult peste, ca si curiosi. Pescarii mai norocosi au scapat de captura, insa eu fiind mai cu putin tupeu, am ramas sa-l depozitez partial in congelator. La plecare sunt destui turisti care vor peste congelat sa-l duca prin toate colturile tarii.
Ajuns acasa in parcare, la auzul motorului, gasca de pisici dau navala si-mi inconjoara masina. Am si eu clientii mei fideli de zi cu zi. Nu au bani insa au o foame nestavilita si neostoita. Oricare masina ar parca in zona, nu deranjeaza cu nimic somnul pisicilor din zona celor doua blocuri asezate vis-a-vis. Cand sosesc eu, se starneste nebunie printre mate. De ani de zile si de generatii intregi, (am barca de 15 ani), pisicile au retinut doua lucruri foarte importante pentru ele. Zgomotul motorului, indiferent de cate ori am schimbat marca masinii si faptul ca a sosit sponsorul pentru pranzul cu peste. Sunt peste zece pisici maidaneze si numarul lor variaza de la an la an, functie de cantitatea de hrana asigurata de „sponsorii” iubitori de feline. Din aprilie si pana prin octombrie sunt sponsor principal, deoarece pestele mic il dau felinelor domestice. Bataie mare, pe guvizi, dar oricum fiecare are portia sa asigurata.
Intre timp, la o bere cu amicii depanam filmul zilei de pescuit. Se uitau in ligheanul din plastic, admirau frumusetea pestelui, dar de cumparat ar fi dorit doar pe datorie, care nu s-ar mai achita poate niciodata, ca de obicei. Marea mie nu-mi da pe datorie, asa ca prefer congelatorul. Asez minciocurile la umbra sa se zvinte, repar voltele rupte de scoica sau agatate in pietre si ma pregatesc pentru a intra in casa. Si maine va fi o noua zi. Poate va fi la fel de bine de pescuit ca si astazi si cu mai multa captura in mincioc.
Niciodata zilele pe mare nu seamana una cu cealalta. Astazi marea este ca un imens lighean, unde apa nu se unduieste decat foarte rar, deranjata de fuga bancului de puiet de chefal, din calea vreunui rapitor. Parca ar fi o balerina pe poante, intr-un dans languros. Maine poate valurile ne vor tine la mal, neputand iesi cu barca in larg. Valurile grupate cate trei, nervoase si tulburi, carand algele verzi din larg, arunca zeci de litri de apa in barca temerarului ce incearca sa se desparta de mal. Uzi pana la piele, renuntam si amanam plecarea pentru a doua zi. Sperand ca in ziua urmatoare doamnei infuriate sa-i treaca supararea. Marea Neagra este ca o femeie nazuroasa. Se supara din nimic si nu stii ce capricii are in acea zi. Furtuna poate tine trei zile asa cum poate sa se linisteasca dupa o ora. Numai sa nu bata vantul de la mal cand se porneste urgia. Risti sa nu te mai intorci cand stihiile sau pornit si nu ai fost prudent sa pleci spre mal la primul semnal. Vom vedea ce va fi maine.
CEATA
Cap. II
Deja stam pe malul mari de jumatate de ora. O ceata densa s-a asezat peste oras si intinderea de apa. Nu vezi la zece metri distanta. Din cand in cand se aude sirena de ceata din capatul digului de sud, avertizand navele aflate in apropiere de pericolul coliziuni cu digul. Nimeni nu are curajul sa plece pe intuneric. Asteptam sa se lumineze de ziua, cat de cat.
Le propun colegilor sa dam barcile la apa si sa plecam, ca ori pe intuneric, ori pe lumina tot nu stim unde vom ajunge din cauza cetii. Am dat cele 8 barci la apa, unele conduse de un singur pescar, altele cu doi pescari in ele si una cate una, ne indreptam usor catre gura golfului dintre digul nr. 1 si 2 din Saturn.. Iau directional perpendiculara pe mal si trag la rame linistit. La inceput se zareau prin ceata barcile apropiate, apoi cu timpul au disparut. Curenti marini ne duceau pe trasee diferite. Doar goarna sirenei si clipocitul ramelor in apa se mai distingea in linistea intunericului. Incercam sa ma mentin pe aceeasi directie, sa nu ma abat nici in stanga, nici in dreapta. Riscam sa ma invart in cerc daca trageam intr-o directie mai mult, din cauza curentilor care imi schimbau cursul barcii. In gand numaram cate vasle trag pentru a aprecia distanta parcursa. La o trasatura de rame parcurgeam cam doi - trei metri distanta, marea fiind usor ondulata iar curentul ma indrepta spre larg. Trebuia sa trag cel putin sapte sute de rame pentru a ajunge pe zona mai adanca de opt - noua metri si cu scoica pe fundul apei, sau cu piatra.
Guvidele sta in zona cu multa scoica, hrana sa de baza, unde gaseste din belsug puiet, crabi, sau garizi pentru completarea mesei. Incet, incet crestea distanta dintre mine si mal. In acelasi timp crestea si nesiguranta ca merg pe directia cea buna. Orice deviere insemna abatere de la directia de mers si indreptarea spre necunoscut. Nu zareai mai mult de douazeci de metri in jurul tau. Dupa consumarea celor sapte sute de rame, am hotarat sa ma opresc si sa arunc ancora. Speram sa fiu pe directia buna, cu o mica abatere in stanga sau dreapta, lucru ce nu ma deranja prea mult.
Atmosfera era incarcata cu picaturi de apa rece si frigul a inceput sa patrunda prin hainele umezite. Inca nu se luminase de ziua. Asteptam ca intunericul sa-si ia la revedere si sa se lumineze cat de cat. Strangeam bluza inpermeabila pe langa corp si tremuram tacut. Doar muzica din castile telefonului mai incalzea clipele de singuratate si neputinta.
Ceata devenea din ce in ce mai densa si parca sunetul sirenei se indeparta de barca. Dupa lungimea voltelor aruncate in apa, eram la sapte metri adancime. Speram sa dau de peste, dar nu era chiar asa. Dadeam mereu drumul la parama ancorei pentru a-mi schimba locul de pescuit. Pestele era rar si marunt. Nu se prefigura o zi norocoasa. La un moment dat soarele si-a facut aparitia timid pe cerul inourat. Dupa cum eram orientat fata de soare si zgomotul sirenei de ceata, ar fi trebuit sa fiu la mai mult de un kilometru de mal. Cand s-a ridicat un pic palcul dens de ceata, a aparut in zare barca unui coleg. Deci nu eram singur pe acea directie. Pestele inca nu vrea sa muste. Cand veneau valuri dense de ceata pline de umiditate, cand se rasfirau. Ceata s-a ridicat putin deasupra digurilor dinspre oras si asa am putut sa ma orientez unde sunt. In jurul meu mai erau trei barci.
Pescarii profesionisti rataceau cu barcile cu motor, in necunoscut pe mare. Se auzea pacanitul motoarelor de cositoare in linistea monumentala a marii. Am hotarat sa ma indepartez mai mult de mal. Eram prea aproape si in zona cu nisip. Ghinionul meu a fost ca alegandu-mi directia de mers, un nou val de ceata s-a abatut asupra intinderii de apa. Valurile incepeau sa creasca in intensitate, iar curentii s-au schimbat spre nord. Cele doua sute de rame trase m-au plasat intr-o zona si mai proasta de pescuit. Am mers de fapt spre Venus si m-am asezat pe duna de nisip din dreptul hotelului Capitol din Jupiter. Aceasta este ca un deal ce desparte intinderea nesfarsita a unei campii. Apa scade in adancime cu cel putin doi metri fata de alte zone. Este o zona mai mult cu nisip decat cu piatra sau scoica, deci lipsita de peste. Doar putini rataciti printre algele fixate fragil pe fundul marii.
Mai mult de un kilogram de peste nu am prins si timpul trecea monoton. Crestea si starea de neputinta si nervozitate. Cand ceata s-a mai risipit dinspre oras, m-am putut indeparta de mal si orienta spre directia buna, tinand cont de reperele malului. In sfarsit dupa alte zeci de rame trase contra valului acum, mi-am gasit o zona mai darnica. Si pestele era mai mare. Caiele negre, cu un cap urias, ieseau din adancuri una cate una. Speram sa-mi fac planul de minimum zece kilograme de peste.
Ora inaintase, soarele se zarea neputincios pe cerul plin de nori plumburii. La fel ca si mine, pescarii isi schimbau pozitia si se orientau spre locurile stiute, cu peste mai mult. Sirena invariabil tipa in ceata, facandu-si meseria de indrumator al navelor aflate in mars. Se putea zari pe o raza de o suta de metri destul de bine. Am agatate toate voltele de pe un bord de ceva. Trag o volta din babord si vad ca se ridica cu greutate spre suprafata. Din apa isi face aparitia plasele montate de pescarii profesionisti. In plasa erau incurcati doi calcani de peste 2 kg fiecare. Inca se zbateau vii, deci pescarul trebuie sa o controleze curand. Mi-am desfacut voltele din plasa si i-am dat drumul la loc lasand calcanii incurcati in ochiurile plasei. Oricand te poti trezi cu barca proprietarului langa tine, mai ales ca nu se vedea la o suta de metri. Nu m-am bucurat niciodata de munca altuia sau de norocul lui. Fiecare cu ce noroc are.
Am dat drumul la mai multa parama pentru a parasi zona. Si asa au grije midiile sa ne taxeze de carlige si plumbi. Cand iti este lumea mai draga si pescuitul mai spornic, au si ele chef de a servi micul dejun. Pana nu consuma toata momeala nu-ti elibereaza carligul.. Daca ai rabdare recuperezi volta, daca nu, trebuie s-o schimbi cu alta buna, sau s-o repari pe loc cand nu ai rezerve.
In jur de ora noua, marea s-a curatat binisor de ceata care s-a indepartat spre larg. Se vedea din nou tot litoralul. Ma aflam cam la doi kilometri de mal. Adancimea marii depasa noua metri. Cand dadeam de zona nisipoasa plina de alge, gaseam in carlige strunghili rosiatici. Este cel mai gustos guvide si cel mai carnos. Prinzi noua – zece bucati si gata kilogramul. Si vanzarea merge mai bine cand pestele este mai mare.
Pana la urma n-a fost chiar asa de rau. Nu stiam ca raul abia acum incepea. Ceata a aparut din nou si mai densa decat dimineata. Nu se mai vedea nici la zece metri si se apropia si momentul retragerii catre mal. Cat a fost lumina stiam incotro este malul. Poate s-a schimbat curentul intre timp si sunt pozitionat altfel. Chiar si cand ridic ancora, pozitia barcii se poate schimba si nu mai stiu incotro trebuie s-o iau. Am mai pescuit cam o ora si prin telefoane ne-am anuntat plecarea spre mal. Mi-am recuperat voltele, am montat ramele si usor trageam parama in barca. La capatul ancorei, cand eram chiar deasupra ei, am lasat sa se listeasca barca pentru a ma orienta de pozitia acesteia fata de unde vazuse-m malul ultima data. Speram sa ma indrept in directia buna. Suflam in fluier sa aud ceilalti colegi in ce zona sunt dar nu se auzea nimic. Din cauza densitati cetei nici sirena nu se mai auzea bine. Parca era in alta directie decat cea normala. Teama de necunoscut isi facea loc fara sa vreau in suflet. Am inceput din nou numaratoarea vaslelor trase. Alta modalitate de a afla cat am parcurs nu era. Dupa circa sapte sute cincizeci de rame ar fi trebuit sa fiu aproape de mal. Cand apa este limpede se vede fundul marii si atunci stii cam ce distanta mai ai.
Trageam la rame si nu se vedea nimic in zona de contact a cetei cu apa. Se distingeau totusi niste umbre. Aveau forma unor copaci si blocuri. Unde oi fi? In Venus sau Saturn? Oricum daca ajung la mal, atunci aflu unde am iesit. Dupa relieful umbrelor parca ma situasem in zona hotelului Mangalia, deci o abatere de directie destul de mare de intrarea in golf. Cam 300 metri spre sud.
Intorc barca in sens invers. Mai trag la rame circa 10 minute. Mergeam pe langa digurile de aparare. Umbra unui hotel inalt de 10 etaje isi face aparitia la o suta de metri. Atunci mi-am dat seama ca de fapt am fost langa intrarea in golf, insa am intors spre Venus. Din nou inversez cursul barcii. Peste putin timp obosit, totusi rasufland usurat, am intrat in golf si am tras barca la mal. Mai erau colegi sositi dar mai erau si de venit.
O barca cu motor ratacea cautand sa ajuga la intrarea in portul comercial, parcurgand toata distanta pe langa diguri. Cand ne-a vazut, si-a dat seama unde se afla si si-a indreptat barca spre directia buna. Intre timp au sosit toate barcile. Recolta din acea zi nu a fost la toti prea grozava, insa n-am ratat o zi de pescuit, si asa putine din cauza capriciilor marii. Cativa turisti ne-au ajutat sa ridicam barcile si sa le intoarcem cu chila in sus pentru inoptare. Maine o luam de la capat daca suntem sanatosi. Zilele de ceata nu sunt asa dese ca sa ne sperie si ne-am invatat cu ele. Suntem ai casei cum s-ar zice. Am avut o busola foarte utila pe ceata, insa s-a pierdut pe fundul marii alaturi de mai multe scule cazute in apa din neatentie, pe o mare agitata. Poate voi reusi sa-mi cumpar candva alta.
Furtuna
CAP.III
Am parcat matizul sub salcia de pe faleza din fata bufetului Semiramis ca de obicei, pentru a-l feri de canicula zilei si mi-am carat grabit bagajul la barca. O parte dintre colegii de pescuit, si-au tras barcile la apa pana la sosirea mea si asteptau sa apara toti proprietarii de barci, dornici de a merge la pescuit in mare. Lansarea la apa a barcilor se face colectiv de cel putin doua persoane fiind de peste 100 kilograme si ridicate pe plaje la 5-6 metri de apa.
Pe cer mai straluceau palid cateva stele, aparute printre norii intunecati Era un cer ce nu prevestea o zi insorita. Putea sa ploua sau sa apara valurile largi. Vantul batea destul de neplacut dinspre mal spre larg. Deocamdata marea se prezenta ondulata, de gradul doi spre trei. Mi-am propus sa merg mai departe, spre nord, unde am prins guvide mult si hanus frumos, in speranta ca la ivirea soarelui, marea se va linisti ca de obicei. Un batran vecin m-a rugat sa-l iau si pe el in barca. Mosul avea deja 72 ani, insa mai fusese cu mine si nu avea rau de mare.
De multe ori atat eu cat si alti colegi de pescuit, la insistenta cunoscutilor sau turistilor, mai luam in larg cate un insotitor. Cand sunt doi in barca este mai placut de iesit in mare. Mai stai de vorba, mai povestesti, oricum nu esti singur cu gandurile tale. Fiecare trage la cate o rama daca partenerul stie, sau daca ai doua randuri, se trage la doua randuri de rame. Proprietarul are avantajul ca musafirul sta in prova si lanseaza parama sau o recupereaza din apa, iar in pupa ai posibilitatea sa arunci voltele in zone noi, in care inca nu sa pescuit.
Dezavantajul cand ai musafiri in barca este ca atunci cand iti este lumea mai draga, ai parcurs peste o mila marina in larg si deja tragi cu spor voltele pline cu guvide, musafirul incepe sa ia copastia in brate si sa „dea la peste”. Raul de mare poate apare la cei neobisnuiti si la valurile facute intr-o cada, dar in leganarea continua a marii. Sa-l lasi sa lesine in barca nu poti. Starea sanatatii lui se deterioreaza tot mai tare. Sta tot timpul lungit, are greturi, dureri de stomac si de cap. Nu-ti mai poate fi de folos. Nu mai poate lansa sau recupera parama. Ai fi un criminal sa-l lasi sa se degradeze fizic tot mai mult, asa ca renunti la pescuit si vii cu el la mal. Parca ai fi SMURDUL, vii cu bolnavul la doctor sa-si revina.
Inlaturand cauza, leganatul continuu, ameteala si disconfortul ii dispare dupa o jumatate de ora, insa parca nu mai ai nici tu curajul sa te intorci pe locul de pescuit. Inca o jumatate de ora de tras la rame? Cat mai poti sta in mare si cat peste mai poti prinde? Iti faci toate aceste calcule si ajungi la concluzia ca trebuie sa renunti. Ai ratat o zi de pescuit pentru a-i face placerea unui cunoscut sau unui turist, sa pescuiasca in mare, mai ales ca de obicei nu are nici sculele si nici momeala adecvata. Pipota se gaseste usor in magazine insa nu intotdeauna-i buna. Ori este deja albita si guvidul n-o mai baga in seama, ori are mai mult inimioare si cad repede din carlig cand le tai bucatele. Rama neagra este cea mai buna, dar ca sa o scoti este mai greu decat munca in ocna.
Pe timpul lui Impuscatul, se hotarase ca lacul Mangalia sa fie asanat si curatat de stuf si papura, pentru a se revitaliza izvoarele naturale de sulf si namolul sapropelic. Se intentiona sa se construiasca pe lac o baza de tratament cu namol sapropelic si bai cu ape sulfuroase naturale. Dragile absorbanto-refulante care curatau lacul, trimiteau apa cu tot ce smulgeau, peste soseaua DN 87 intr-o vale, unde s-a format o balta cu stuful crescut in voie. Si aici sunt izvoare sulfuroase dar si cu apa dulce. In pamantul permanent ud s-a dezvoltat crescatoria noastra naturala de rame negre, numai ca trebuie sa sapi in mocirla pana la genunchi pentru a gasi cateva zeci de rame. Soarele iti bate in cap, namolul se lipeste de cizme, mijocul ti se frange ridicand lopata cu mocirla, transpiratia ti se scurge in ochi neputand inlatura usturimea cu mainile pline de mocirla, toate aceste inconveniente pentru niste guvizi nenorociti.
Sa trecem peste aceasta situatie premergatoare pescuitului din barca. In ziua de care incerc sa-mi amintesc, trageam singur la rame pentru ca valurile ma duceau spre larg, vantul batea dinspre uscat, asa cum am mai spus si efectul greutatii in plus se simtea mai putin. Mi-am luat ca reper sa ajung spre Venus in dreptul circului montat vara in Saturn. Fiecare pescar isi lua repere de pe uscat fata de care se orienta, numai de el stiute. Acolo unde pescuise cu o zi inainte, sau doua peste frumos si mult, acolo isi indrepta barca. Acest lucru era valabil numai daca valurile si curentii erau pe aceeasi directie ca in ziua precedenta.
Nu eram multumit de felul cum se prezenta marea si de faptul ca mai aveam peste optzeci de kilograme in plus in barca. Dupa o jumatate de ora am ajuns destul de departe de mal spre nord. Venusul era mai aproape decat Saturnul. Batranul a aruncat ancora si am inceput pescuitul. Mergea bine. Guvidul tragea nervos de momeala, iar eu aveam rama neagra, placerea guvidului, dupa pipota proaspata de un rosu carmin, mai ales daca este si de pasare de tara.
Valurile se accentuiau din ce in ce mai tare. Nu ma deranja marimea lor ajunsa la un metru inaltime, ci faptul ca veneau dinspre mal spre larg. Tangajul barcii imi provoca neplaceri in stomac si ameteli, insa incercam prin conversatii cu nenea Nicu, asa il chema pe batran, sa uit cum ma simt fizic. Se montase o hula de fund si curenti puternici au inceput sa ne poarte voltele spre pupa. Plumbul de o suta de grame aproape ca plutea deasupra fundului marii. Norocul lui nea Nicu era ca dadea doar cu doua volte si le stapanea cu mana, sa nu fuga peste ale mele.
Vantul crescuse in intensitate.Stropii de apa sarata ne biciuiau fetele. Nu aveam prins mai mult de 3-4 kilograme de peste. Abia era ora noua. Sub barca se deschidea haul cand talazurile se repezeau asupra noastra. Cand ne ridica pe creasta, cand ne scufunda in abisul marii. Deja au ajuns aproape la 2 metri inaltime, insa erau largi. Cand vedeam barcile din jurul nostru deasupra valurilor, cand dispareau, parca inghitite de hau.
Cum aveam de tras la rame peste doi kilometri pana la mal si contra valului, am hotarat sa renuntam la pescuit, sa strangem sculele si sa plecam spre oras. Batranul se misca ca melcul dupa cat doream eu sa parasim marea de repede. Cerul era plin de nori amenintatori. Berbeci inspumati aruncau deja apa in barca si toate lucrurile erau ude. A mai trecut un sfert de ora pana am putut porni la rame. Acum tragem fiecare de cate o rama, sa ne fie mai usor. Dupa circa cinci sute de metri parcursi cu mare greutate, compartimentul din prova unde statea nea Nicu era jumatate cu apa. Statea cu apa pana la glezne.
Barca s-a ingreunat tot mai mult. Trageam la rame si vedeam ca nu am spor. Nu inaintam mai mult de o jumatate de metru la fiecare trasatura. Dunele inspumate se spargeau de prova ambarcatiunii, stropindu-ne cu apa rece si sarata. Nea Nicu nu mai putea sa traga asa ca la fiecare trasatura se schimba directia barcii spre nord..
Am preluat si rama batranului care nu-mi mai putea fi de folos. Devenise deja un lest in plus si acum il simteam din plin. L-am rugat sa scoata apa din prova, sa-si schimbe locul, sa treaca in pupa barcii. Marind greutatea in pupa, barca se ridica de prova, iar apa nu mai patrundea asa de multa. Imi dadeam seama ca nu aveam nici-o sansa sa mai ajung in Saturn la locul de acostare. Puterile incepeau sa ma paraseasca. Ma dureau bratele de cand trageam la rame. Trecuse de o ora si noi parca nu ne apropiam de mal
Pe mare nu se mai vedea nici-o barca cu motor sa-i cer ajutorul. Ceilalti pescari erau mai tineri si pozitionati mai spre sud, mai aproape de intrarea in golf. Singura posibilitate era sa ne schimbam traseul. Sa incercam sa iesim printre digurile din Venus de care ne situam mai aproape. Tot mai aveam vreo sapte - opt sute de metri si pana acolo. I-am spus batranului ca daca mai vrem sa scapam trebuie sa schimbam directia. Mergand spre Venus, valurile acum ne loveau travers in tribord si ne impingeau spre diguri. Asa aveam un avantaj si o speranta de a ajunge la mal.
Incet, incet, vedeam cum distanta se micsoreaza tot mai mult si speranta ca vom scapa din situatia disperata crestea. Nu stiu ce era in sufletul batranului, dar mie nu-mi era comod deloc in acele clipe. Simteam cum forta muschilor ma parasea. Deja trecuse peste doua ore de tras la galere si mai aveam cam trei sute de metri pana la mal. Crestea bucuria direct proportional cu oboseala. Acum inaintam mai usor. Parcurgeam la fiecare trasatura cate un metru si ceva. Barca era jumatate cu apa in prova. Nea Nicu nu mai prididea cu scosul apei din barca. Totul plutea. Nimic nu mai era uscat. Pestele inota in voie prin barca. El era singurul care se simtea in largul lui si in siguranta. Noi inca nu, dar eram constienti ca nu ne vom scufunda.
Malul se apropia vazand cu ochii. M-am indreptat spre cel mai apropiat intrand dintre diguri. Aici curentii nu mai aveau forta devastatoare din larg, iar bataia vantului se estompa de prozitia digurilor. Exista pericolul sa ne lovim de pietroaiele de pe fundul apei dinspre mal, deoarece nu mai puteam stapani directionarea barcii. Nu stiu cum am trecut printre doua pietroaie, cand m-am trezit ca barca se infige cu prova in nisip. Valurile puteau s-o poarte spre pietroaie, s-o loveasca si s-o sparga.
Am sarit repede in apa si am tras cat am putut de barca spre mal. In ajutorul meu au sarit doi fosti colegi de munca care tocmai plecau de la pescuit spre casa si ne-au asteptat sa vada cum ne descurcam. Uzi pana la piele si marcati de teama inecului, le-am multumit pentru ajutor si cu totii am tras ambarcatiunea pe nisip, pentru ca orice val sa n-o mai poata lua.
Am golit apa din barca si acum exista problema cum sa ajungem acasa cu atat bagaj, totul mustind de apa. L-am lasat pe nea Nicu sa aiba grije de lucruri si in douazeci de minute de mers pe jos pe malul marii, am ajuns in Saturn de unde am venit cu masina sa ne luam bagajul. Barca am ancorat-o cu un zbir de un stalp de iluminat public de pe faleza. Va „dormi” in Venus pana maine dimineata, daca marea se va linisti. Daca da, vom pleca din nou la pescuit din Venus. Pana seara marea s-a linistit, a doua zi tot cu mosul in barca am plecat direct pe zona de pescuit.
Era o zi care nu amintea cu nimic de furtuna din ziua precedenta.. Masina a fost dusa de fratele meu la locul ei, in Saturn si asa am scapat din una din multele momente neplacute cand furtuna m-a surprins in larg. De fapt in Venus am ajuns de doua ori si o data pe plaja din Mangalia iar in alta zi m-au recuperat barcile cu motor si m-au dus in portul pescaresc din Mangalia pana a doua zi, cand m-au adus din nou in mare. Era o furtuna asa de mare incat eu stand in barca mea tractata, ma luau valurile pe sus de o depaseam pe cea care ma tracta.
Am incercat si atunci sa ajung la mal, insa tragand de o rama cu doua maini sa intorc barca, tot spre larg se indrepta. Ancora nu mai tinea, iar furtuna ma tragea cu repeziciune spre largul marii. Norocul meu a fost ca m-a vazut acelasi coleg care m-a ajutat sa ridic barca in Venus. Era cu niste vecini la pescuit si ei erau ultimii care mai treceau prin zona mea. Mi-au cunoscut barca si m-au auzit tipand dupa ei. Acesta este Marea Neagra si capriciile sale. Pana acum am pacalit-o dar pana cand nu se stie. Vom vedea ce va mai fi.
Monstrul
Cap. IV
Deja a intrat in obisnuinta. Dimineata nu mai astept sa sune alarma telefonului, ca am si deschis ochii, uneori cu mult inainte de a suna. Asa s-a intamplat si in aceasta dimineata. M-am ridicat obosit din pat dupa un somn agitat si facut in mai multe reprize. Am fost marcat de filmul vazut la televizor si peste noapte am avut parte de multe rasuciri in pat. Nu-mi plac filmele cu violenta, crime odioase, sau cu mult sange. Totusi le urmaresc cu placere pe cele de actiune mai ales in care joaca actori consacrati in arte martiale ca: Jan-Clod van Dame, Arnold Schwarzenegger, Jackie Chan, Sylvester Stallone, Stevan Segal, etc. ca si pe cele cu o tematica romantioasa, plina de suspans si farmec, cu actrite frumoase, in tinuta de epoca, sau de capa si spada. Am o paleta larga de tematici ale filmelor care imi plac, mai putin cele pline de sadism si violenta sangeroasa, cand schimb canalul sau sting televizorul.
Dimineata, urmand programul consacrat al fiecarei zi premergatoare plecarii in mare, am deschis fereastra la balcon sa vad daca bate vantul. Se auzeau surd valurile cum vuiesc si se sparg de diguri. Crengile molizilor din fata ferestrei se leganau in bataia vantului. Nu m-am impacientat. Mi-am luat sticluta cu cafea facuta de cu seara, ramele din boxa si fuga la masina. Cand am parcat pe mal, am constatat ca sunt singurul venit la acea ora, lucru care se intampla destul de rar. Avem colegi care vin cu sculele pe biciclete, tocmai din cartierul "Colonisti" si de obicei sosesc inaintea tuturor. Din aceasta cauza ii ironizam spunandu-le huhurezi. Acum eram singur si marea era foarte agitata. Valuri mari se spargeau de mal. Nu se putea iesi in mare. Cred ca ceilalti colegi mai prevazatori, cand au auzit vuietul marii, s-au culcat pe partea cealalta cum s-ar zice. Am asteptat zece minute si vazand ca marea cu tot mai multa furie se izbea de stancile de pe dig, am intors matizul si direct acasa.
Inca era noapte. Intunericul era spart pe ici pe colo de lampile de neon ale iluminatului public de pe faleza, sau din zona obiectivelor turistice. Pana se lumina de ziua mai erau doua ceasuri bune. Muzica se auzea prin fereastra deschisa a portierei, din discoteca Adras de pe plaje. Terminau programul la sase dimineata. Daca tot m-am sculat la o ora asa matinala, m-am hotarat pentru a nu rata ziua, sa ma pregatesc de mers la pescuit in balta.
Ajuns acasa am scos ramele si le-am dus la loc in boxa, am pus apa in vase sa-mi fac o mamaliguta speciala pentru patratica si alta pentru momitor, necesara la nadit. In timp ce fierbeau mamaligile, mi-am sortat sculele de pescuit la balta, doua lansete si o fixa. Atat am voie conform permisului pe balta "Limanu".
Inca era prea devreme de plecat. Trebuia sa fiu in jur de ora sase pe balta, sa-mi ocup locul unde nadeam si pescuiam de obicei. Mi-am carat sculele la masina si directia balta. In zece minute eram pe malul lacului. Zi de duminica, zi mohorata si umeda. Pe malul lacului multi pescari. Am avut noroc ca nimeni nu se asezase pe locul meu. Pe lac, era liniste deplina. Nimic nu tulbura luciul apei. Lacul este amplasat intre doua maluri inalte de peste douazeci de metri pe verticala. Pe partea unde m-am asezat eu si majoritatea pescarilor era mal de cariera de calcar, iar celalalt mal, impadurit cu pini.
Doar cand batea vantul din S-E sau N-V se formau valuri pe apa si se simtea bataia vantului. In rest era calm si foarte bine de pescuit.. In stanga mea, la circa cincizeci de metri, spre sosea, la marginea unui palc de stuf, pescuia deja Toni, un fost coleg de munca, pescar cu experienta la apa dulce. Langa el, spre mine, inca trei barbati, fiecare cu sculele lui, acelasi numar. Cine nu respecta regula, este exclus de pe balta si i se anuleaza permisul.
Mi-am montat sculele, am aruncat cu o lanseta multa nada in larg, am nadit si langa stuf pentru fixa, si asteptam marea captura. Deja se luminase bine, insa pestele nu se grabea sa muste. Am avut o trasatura la lanseta si cand l-am intepat, am simtit greutatea pestelui cum se razvrateste, luptandu-se cu apa lacului. Era un carasel cat palma, totusi destul de frumos pentru inceput. Putea sa fie si o babusca minuscula. Asa am "udat" minciocul cum zic pescarii si am scapat "de arap".. Din cand in cand mai vedeam bambina cum se ridica.
Dimineata era racoroasa si eu stateam pe canapeaua din spate a masinii, la caldura, cu portiera deschisa. Din aceasta cauza am ratat si multe intepaturi. La fixa inca nu se misca nimic. Era ora opt si in mincioc aveam cativa carasei. Nimic de soi, nimic mai rasarit. Sa fi fost un kilogram de peste. In stanga mea vad zarva mare. Colegul de serviciu, cu lanseta peste sculele vecinului din dreapta, se lupta cu un peste ce tragea puternic spre stuful de pe celalalt mal. Ceilalti doi pescari din dreapta lui si stanga mea, si-au retras lansetele din apa sa nu se incurce cu cele ale norocosului. In jurul colegului meu in afara pescarilor, mai erau patru tineri pana in douazeci de ani, bine dispusi, care participase la un bal de absolvire a liceului, dupa cum am aflat mai tarziu.
Toata lumea era concentrata pe captura pescarului norocos. Incet, incet pestele era adus mai aproape de mal, dar inca se impotrivea cu putere.. Dupa cum se zbatea, era mare, insa nu stiam de poate fi. Momeala folosita de pescar, fusese un singur bob de porumb, legat cu ata de carlig. Ne asteptam la un crap mare. Crapul si carasul trage la bob legat si in aceasta balta ca peste tot. Pescarul peste care daduse colegul meu, si-a aruncat intr-o parte toate cele trei scule si astepta deznodamantul. A trecut de o jumatate de ora de la intepare si pestele inca nu putea fi adus la mal. Forta cu care se opunea era foarte puternica. Lanseta se arcuia sub greutatea pestelui.
Incet, incet, pestele a ajuns la doi metri de mal, intre stufuri. Atunci s-a vazut o namila de somn de peste un metru. Un peste cum n-am mai vazut decat in filme sau la TV. Cu mare greutate, colegul a reusit sa-l dirijeze in dreptul spatiului gol dintre stufuri. Cu lanseta incovoiatata, tot dand drumul la fir si apoi mulinand usor, la adus langa mal, insa monstrul se zbatea cu putere si trebuia sa-i dea din nou drumul la nailon, sa nu-l piarda din carlig, sau sa se rupa forfacul.
Un tanar s-a repezit in masina pescarului la indicatiile acestuia si a adus un bahor (un carlig metalic din sarma de inox de 5 mm bine ascutit la capat, prins de o coada de matura din lemn, de un metru lungime). Inarmat cu aceasta unealta, un cetatean astepta ca somnul sa fie adus la mal si sa-i infiga carligul in gura, pentru al ridica pe mal. Orice incercare de agatare cu bahorul esuase din cauza ca somnul se zbatea puternic. Tot fortand sa tina monstrul cat mai aproape de mal, s-a rupt atat lanseta la varf, cat si nailonul. Pestele a ramas pentru cate secunde nemiscat. Un flacau cu mult alcool in cap, s-a repezit in apa peste somn si la prins in brate, iar cetateanul cu bahorul, i l-a infipt de spinare, ridicandu-l pe mal. Era de inaltimea unui om. Am mers la masina si am luat ruleta din torpedou.
Cantare pentru ai afla greutatea nu aveam asa de mari. Era de 175 cm lungime (apoi am aflat ca a avut 30 de kilograme greutate). A fost un motiv de pelerinaj pentru toti pescarii de pe balta. Se mai prinsese somn pe balta si de 40 kilograme dar la plase de catre pescarii care administrau balta. Atunci am vazut primul peste cat un om de mare.. Somnul nu trage la porumb, insa credem ca s-a repezit dupa vreun carasel prins in carlig si atunci l-a intepat pescarul norocos.
M-am retras la sculele mele si am schimbat nada in carlige. Era deja ora noua, incepuse sa fie mai cald pe mal, iar broastele si-au inceput concertul. Un broscoi cat un pumn de om sanatos, statea pe o piatra la marginea apei si isi umfla doua baloane in zona capului, scotand un oracait gutural. In paduricea de pe malul celalalt se auzea cucul cantand. Isi tot striga numele. Ca un ecou si alte pasari ii raspundea din padure. In palcul de stuf, o pasarica gri, cu ciocul ascutit si cu o lacusta in el, se tot zburatacea din loc in loc, strigandu-si puii. Pe deasupra apei langa mal, un sarpe de apa, se ondula incercand sa pacaleasca broscute prostute si neatente la pericol. Luciul apei nu era tulburat decat de stolul de lebede care se plimbau elegant pe lac.
Gansacul de un alb stralucitor, cu gatul lung, frumos arcuit, plutea elegant in fata cardului. Cinci boboci cu penele cenusii, inotau nepasatori la mijloc, sub atenta supraveghere a mamei lebada, incheietoare de pluton. Cate un cormoran flamand facea scufundari dupa scufundari, cautandu-si hrana pe fundul elesteului, printre puietul de peste. Consuma cam 5 kg peste pe zi. Acesta este dusmanul declarat al pescarului de apa dulce si aliatul celui ce pescuieste chefal la mare.
Cand cormoranii se aduna in card si incep pescuitul in bazinele portuare, bancul de chefal se repede spre mal sau se ascunde sub navele acostate. Atunci intra in zona de activitate al pescarilor de chefal. Acum suntem insa pe balta.
Timpul se scurgea monoton si din cand in cand mai ridicam cu fixa cate un caras din apa. O broasca testoasa si-a facut aparitia la suprafata si statea nepasatoare langa pluta mea. Parca ma sfida. Ma facea atent ca pot sa scot fixa afara, ca de prins nu voi mai prinde atat timp cat se ospateaza ea in zona. Asa am si facut. Am strans fixa si lansetele si m-am pregatit sa plec spre casa. Fiind duminica, am preferat sa ma multumesc cu pestele care s-a lasat pacalit de iscusinta mea. Nu era prea mult, insa suficient pentru un bors de capete si cozi de caras, cu mult leustean verde, care ii da o aroma placuta, o saramura si un caras prajit, cu mujdei de usturoi si mamaliguta, preferinta sotiei. Ea cu mujdeiul si eu cu saramura. Asa am imbinat utilul cu placutul. Am ratat o zi de pescuit in mare, producatoare de oarece profit, cu una de placere si o masa pescareasca delicioasa.
