În urmă cu decenii, poetul Nicolae Labiş definea oarecum momentele de criză şi nevoia de a avea pe cineva care să gândească corect, cu pasiune şi drag pentru popor. Care să înţeleagă că legea poate fi „deşartă şi străină când viaţa în noi cu greu se mai anină”.
România are nevoie de „minţi deştepte, inimi mari”, de personalităţi gata pentru sacrificiu şi detaşate de orice ambiţii deşarte. Care să acţioneze cu răspundere şi fermitate pe baza unor soluţii clare, conturate într-un plan de guvernare şi nu de dragul unei proceduri sau unui act politic. Nu este timp de joacă politică. Avem nevoie de oameni care să ne reprezintă cu adevărat. E timpul să ne respectăm valorile. Avem atâţia specialişti care sunt investiţia statului nostru şi care cu siguranţă ar putea şi pot să ajute ţara în impas. Unde, oare, sunt aceia?
E neplăcut să vezi că politicienii dau vina unul pe altul, în loc să se oprească din goana pentru putere şi să vină cu soluţii mai bune . Sunt sigură că ar fi ascultaţi cu respect de actualii conducători ai ţării. Orice am spune, trebuie să recunoaştem că această criză nu a fost generată de ţara noastră, ea se manifestă acum pe plan internaţional. Interesant însă, că puţinii politicieni integri, care au făcut efectiv ceva în activitatea lor politică, tocmai ei sunt huiduiţi acum. Deşi schimbarea guvernului nu ar modifica strategia propusă în vederea depăşirii crizei, partidele nu organizează întâlniri democratice pentru dezbateri din care să rezulte un plan concret.
Poporul e nemulţumit. Pensionarii sunt cei care au contribuit semnificativ la construcţia acestui stat şi acum sunt condamnaţi să trăiască în nesiguranţă şi nevoi. Şi nu e drept. Indiferent ce culoare politică ai avea nu poţi rămânea indiferent. Toţi vom îmbătrâni într-o zi şi vom avea nevoie de respect şi de preţuire.
Însă nici tinerii nu sunt mai puţin afectaţi. Toată România suferă din pricina răsturnării de valori. La noi în ţară nu a existat nici măcar o „perestroica”. Şi acum se numesc oamenii pe criterii politice şi nu de competenţă. Şi spunea un mare şef de stat că „oamenii aşa cum trăiesc, aşa şi muncesc”.
Stând de vorbă cu unii dintre băimăreni mi-am dat seama câţi oameni minunaţi avem în jurul nostru. Cu ochii în lacrimi mi-au spus că le pare rău pentru situaţia aceasta şi că oricum ar fi, ar trebui să dialogăm mai elegant şi să ne respectăm mai mult unii pe alţii. „Degeaba se face atâta circ fără bani. Acolo ar trebui să se pună cu toţii la masă şi să vină cu propuneri şi să se avanseze oamenii care au cu adevărat forţă şi competenţă să scoată ţara din criză. Cu toţii vrem să trăim paşnic şi decent în această ţară. Nu se cade să tragem focul numai sub oala unora, iar alţii să fie expuşi peste măsură. Trebuie să existe o cale. Nu se poate să nu depăşim această situaţie”, spunea unul dintre cei interveivaţi.
Aşadar, ţineţi cont, dragi politicieni, cei care sunteţi integri şi cu minţi deştepte şi iubiţi România, nu vă antrenaţi în dispute intenţionat provocate de oameni iresponsabili. E ceasul al doisprezecelea, deci trebuie să vă uniţi prin aceleaşi ţeluri măreţe: protecţia suveranităţii statului şi crearea condiţiilor adecvate de trai pentru minunatul nostru popor pe care îl reprezentaţi şi din care faceţi parte.
Marina Glodici
























