Bruxelles Mission

Un portal al evanghelicilor romani din Tarile de Jos

 
  • Mărește dimensiunea fontului
  • Dimensiunea fontului normală
  • Micește dimensiunea fontului
Home Meditatii O experienţă de-o viaţă!

O experienţă de-o viaţă!

Email Imprimare PDF

ancaluta5Mulţi dintre noi trăim viaţa aceasta într-o rutină zilnică, cu aceleaşi activităţi, cu aceleaşi obiceiuri, într-o obişnuinţă care ne împiedică să vedem lumea din jur cu alţi ochi! Ne adâncim tot mai mult într-un somn de ani, poate de-o viaţă! Iar în clipa în care ea se sfârşeşte, mulţi, parcă treziţi la realitatea ce-i înconjoară, încep să regrete. Şi-ncep să-şi amintească faptul că odată aveau dorinţe, aveau visuri, planuri, care niciodată n-au fost împlinite, niciodată n-au fost duse la bun sfârşit. Şi ce e mai dureros decât să ştii că plecarea ta e aproape şi nu mai poţi schimba nimic din trecutul tău? Timpul nu poate fi oprit, prezentul te apasă, iar viitorul este pecetluit pe veci de moartea ce bate la uşă! Am văzut atâţia oameni care s-au stins cu lacrimi în ochi sau cu durere în suflet şi alţii care au plecat atât de senini, cu zâmbetul pe buze! Mi-am dat seama că, pentru fiecare, împlinirea vieţii înseamnă altceva: pentru o femeie, căsătoria, copiii, nepoţii, familia pot reprezenta întreaga fericire. Ea altceva nu mai doreşte! Pentru altcineva, împlinirea înseamnă libertate, dorinţa de a vedea acest pământ în toată splendoarea lui, dorinţa de a călători, pierdut, în lumea largă. Dar fie că e familia, fie că este călătoria sau libertatea, nu am văzut pe nimeni să regrete că pleacă din această viaţă, dacă inima i-a fost împăcată cu Dumnezeu! Atunci când decizi ca El să reprezinte întreaga ta viaţă, te asigur ca porneşti într-o aventură unică... Şi, la finalul ei, nu vei avea niciun regret. Dumnezeu nu ucide visuri, nu te condamnă la o viaţă nefericită, ci îţi oferă o perspectivă diferită asupra vieţii şi libertate prin credinţă. Vei ajunge să te bucuri chiar şi în cele mai grele momente, vei trece uşor prin probleme, chiar şi atunci când crezi că nu mai există rezolvare, vei descoperi cât de minunat este Dumnezeu! Experienţa aceasta nu e de o clipă, cine o alege, o va avea întreaga viaţă. Viaţa trăită prin credinţă este cea mai mare provocare pe care o vom întâlni, dar şi cea mai frumoasă dintre toate!

 

New York Magazin

Conexiuni Crestine Contemporane

Biblia pe telefonul mobil

Login Form

Who's Online

Avem 4 vizitatori online
mod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_counter
mod_vvisit_counterToday310
mod_vvisit_counterYesterday370
mod_vvisit_counterThis week2164
mod_vvisit_counterThis month3713
mod_vvisit_counterAll69219

  

banner phx.mission

orizontcrestin 1

Versetul zilei

Sondaj

Va place acest site?
 

Alfa Omega TV

Alfa Omega TV Romania

Rugaciune 2009

Teme rugaciune 2009

CBEE

Colegiul Biblic Est-European