Poezia Vechiului Testament, locul pe care îl ocupă în acest domeniu
Teologia este regina tuturor stiintelor fiindcă cuprinsul ei e cea mai sublimă taină ce se poae cugeta şi posedă siguranţa cea mai mare, deoarece îşi trage originea din lumina ştiinţei divine.Iar sufletul teologiei este cunoaşterea Sfintei Scripturi, care, conform doctrinei Sfintei noastre Biserici, este primul izvor al Revelatiei Divine. Dar mai ales din Sfânta Scriptură teologul trebuie să evidenţieze cuprinsul şi sensul învaţăturii Cuvantului divin.Potrivit Sfinţilor Părinţi, Sfânta Scriptură formeză tezaurul nesfârşit al adevărurilor dumnezeeşti, chiar o putem asemăna cu o mină de aur, al cărei avuţii sunt mai preţioase decât tot aurul, un paradis renumit prin florile cele mai plăcute şi fructele cele mai delicioase, care ar desfăta şi ar hrăni sufletul nostru.
De aceea Fericitul Augustin, recomandă ca ficare să citească neîncetat cărţile Vechiului şi Noului Testament tocmai pentru reîmprospătarea credinţei şi spre întărirea nădejdii. Biserica a rânduit ca acest tezaur preţios să nu rămână neglijat. Ea recomandă ca Sfânta Scriptură să fie citită integral de către slujitorii altarului, teologi, credincioşi, dar explicarea şi interpretarea acesteia să fie făcută în cadrul Bisericii, pentru a-I pregăti şi îndruma pe credincioşi către Ierusalimul cel Ceresc, adică Împărăţia Cerurilor.
Teologia Vechiului Testament, înseamnă prezenţa lui Dumnezeu în lumea credincioşilor prin împlinirea voii lui Dumnezeu, prin credinţă tare dar şi statornică şi fapte bune, căci ,, cheia de boltă a întregului edificiu al teologiei este viaţa’’
Cărţile canonice ale Vechiului Testament cuprind : scrieri istorice, profetice, didactico-poetice. Cărţile scrise sub această formă poetică sunt următoarele: ,, Psalmii, Cartea Proverbelor, Cartea Iov, Cântarea Cântărilor, Eclesiastul şi Plângerile lui Ieremia’’
După o scurtă introducere lirică, cu caractere general cântată de Cor.(I,1-4) poetul ne arată pe Israel, la ieşirea din Egipt. Fiindcă mireasa lui Israel a fost necredincioasă faţă de Dumnezeul ei, ea a fost pedepsită de egipteni. Scăpând din robia egipteană merge în pustie ca să caute pe Iahve, păstorul ei, care va face legământ cu ea şi o va lua-o de soţie (I, 5-8). Ea primeşte legea (I, 9-11) după care Dumnezeu stabileşte locuinţa sa în cortul sfânt (I-16, II-7). În următoarele două capitole vedem cum Iahve dă poruncă evreilor să iasă din pustie ca să intre în Palestina (II, 8-17) unde vor nimici pe cananeeni, chiar dacă arca sfântă este smulsă de filisteni (III,1) Israel o regăseşte şi este strămutată cu mare alai în templul lui Solomon (III, 9-11). Acestea sunt evenimentele prezentate pe scurt prin care a trecut poporul evreu.
