Motto:
A sosit vacanţa
Cu trenul din Franţa,
Cărţile pe foc,
Hai copii la joc!
Fără să fim superstiţioşi, când cernem evenimentele care au rămas înscrise mai viu în memorie, constatăm că apar de-a lungul mai multor ani câteva date în care se succed întâmplări înrudite între ele şi dacă le punem cap la cap, dau o anume culoare vieţii noastre. În afara zilelor de naştere şi a sărbătorile care se succed anual, se încheagă făptura unor date care ne privesc personal. Pentru toată lumea civilizată, ziua începerii anului şcolar este o zi care ne întoarce faţa cu ani în urmă la lungul şir al începutului de an şcolar, cu precădere spre ziua de neuitat a clasei întâi, a primului contact cu şcoala, cu banca şi draga noastră învăţătoare, DOAMNA, în cuvântul căreia credeam aşa cum credeam că ziua urmează după noapte.
Trăiesc şi eu ca oricare adierea primelor amintiri pentru pregătirea anului şcolar, cu uniforma nouă, cu ghiozdan în care, pe vremea mea, stătea la loc de cinste tăbliţa marcată cu liniuţe roşii pe o faţă şi cu pătrăţele pe cealaltă, iar pe marginea de lemn, printr-o găurică, erau legate de două sforicele buretele de şters tăbiţa şi condeiul de care trebuia să avem grijă să nu se frângă şi să ne aducă vărsarea de lacrimi pentru o asemenea întâmplare. Lângă tăbliţă, stăteau alături puse cu multă grijă, aritmetica şi abecedarul cu multe poze colorate şi cu primele litere şi cuvinte pe care le memorasem din zbor, dar simulam descifrarea cu o anume intonaţie care însoţea degetul arătător plimbându-se pe pagină: O-I… OI. În clasele următoare grija mare era pentru felul cum duceam în mână călimara cu cerneală, ţinută drept, ca să nu se verse, în timp ce tocul cu peniţa stăteau în penar aranjate cu multă grijă. Peniţa era controlată atent să nu aibă vârful despicat, căci pe atunci caligrafia era la loc de mare preţ. Mai apoi, un motiv de semeţie era rostitirea tablei înmulţirii fără răsuflare, pe o melodie lineară, dar ritmată. Simt şi acum fiorul necunoscutului acelor începuturi de an şcolar. Aveam unghiile tăiate, urechile şi gâtul curat, batista în buzunar era spălată şi călcată, dar eram îngrijorată de ce-o zice DOAMNA de degetele mele de culoarea maronie a cojilor de nuci care nu voia să se ducă oricât îmi frecam mâinile cu nisip, căci săpunul nu ajuta la nimic.
